Bravo Sibiu, bravo Romania !

De cate ori intru pe pagina mea de pe Facebook, sunt intrebat la ce ma gandesc. Ei bine, acum nu ma prea mai gandesc decat la o scurta pauza dupa aceste zile de varf. In schimb, inca de la intrarea ultimei masini de concurs in parcul inchis de la Sibiu, imi revine acelasi si acelasi gand: totul e bine cand se termina cu bine. 

Dupa toate aceste zile traite la cote maxime si dupa ce te bucuri ca oricare altul de acest final, indubitabil victorios, al tuturor romanilor angrenati in acest sport atat de pasionant si asa de complex, te duci cu gandul la inceputuri. Cum a inceput ? De unde si pana unde s-a ajuns sa avem un astfel de eveniment in tara noastra ? Mi-am amintit ca totul a inceput printr-o indrazneala. Unii i-ar spune aroganta. Undeva prin 2006-2007, totul parea pierdut pentru FRAS, pilotii erau satui de razboiul de gherila dus de ACR. Multi voiau sa se intoarca acolo de unde cu doi-trei ani inainte plecasera. Motivele "inapoierii" erau doua: a) o serie de decizii care au nemultumit o parte a pilotilor si b) izolarea de automobilismul international in care fusesera aruncate ambele parti, si cei fericiti si cei nefericiti cu deciziile de la pct. a).

Astfel s-a ajuns la concluzia ca ceva major trebuia sa se intample. Si s-a intamplat. Pasul demn de retinut a fost deschiderea Campionatului National de Raliuri catre pilotii straini, ocazionat de intrarea Romaniei in Uniunea Europeana de la inceputul lui 2007. Incepand cu italo-romanul Marco Tempestini, ca prim ambasador al Romaniei ralistice peste granite, stranieri veniti in Campionatul nostru National, de la Mietinnen si pana la Delecour, au transmis in tarile lor europene ca in Romania, o tara cu relief si femei frumoase, se desfasoara raliuri interesante, uneori chiar mai prietenoase decat ale lor. Acest Open si la propriu si la figurat a stat la baza indraznelilor si a arogantelor ulterioare. Un singur exemplu imi vine acum in minte, tot de la raliuri, dar mai sunt si altele: Gergo Szabo, care a povestit ce o fi povestit la el acasa, dupa care ne-am pomenit cu mai multe echipaje maghiare de valoare si apoi cu etapa "inter-natiuni" romano-maghiara de la ARAD din 2011.

La sfarsitul lui 2008, cand se creiona calendarul 2009, Sorin Itu ne-a spus ce are de gand, adica ce idee i-a venit legata de IRC. Si cat de determinat e sa o transforme in realitate. Nu eram atunci foarte bucurosi, cum nu suntem nici astazi, ca FIA ne tine in stand-by si atunci, stiind ca IRC-ul era socotit rivalul WRC-ului, pe ideea lui Itu s-a construit o gandire careia, cu toata sinceritatea, la acel moment nu i-am dat mari sorti de izbanda. DAR: il stiam pe Sorin Itu ca pe un om tenace care in plus avea o importanta sustinere din partea Primariei Sibiului, iar ideea era atat de curajoasa si miscarea asa inteligenta, incat riscul ca acest proiect sa nu se infaptuiasca a devenit nesemnificativ. Inca de pe atunci m-am gandit ca daca acest lucru se va intampla, FIA nu va mai avea cum sa ramana mult timp surda si oarba la ce se intampla in Romania. backto2009

Imi aduc aminte ca la acea vreme, se interzisesera din motive de securitate probele de noapte. Si totusi, rebelii din IRC le-au permis. Asa s-a ajuns la reeditarea celebrei Col de Turini, depasindu-se si cele mai optimiste previziuni de audienta. Sorin Itu la randul lui, a solicitat revenirea la probele de noapte, o alta idee salutara la care am cuplat imediat, desi securizarea pe timp de noapte nu este deloc usoara. Dar Santa pe noapte e miezul etapei de la Sibiu, asa ca ne-am asumat cu totii decizia si iata, Santa a redevenit ce a fost candva, spre deliciul miilor de spectatori. Backto2009 Ca ghinionul, in 2009 ne-a lovit criza, lucru care a facut ca Raliul Sibiului sa fie aspru criticat de piloti, din cauza duritatii acestuia. Se distrugea mult material de concurs, altcumva, toata lumea a fost de acord ca tinta calificarii in IRC nu se poate atinge fara intelegere din partea tuturor. In fine, prin sosirea lui Simon Jean-Joseph si Philippe Bugalski la Sibiu, internationalizarea raliului devenea tot mai realista, pentru ca ulterior, cand s-a trecut de examenul "IRC-ist", aceasta sa devina o certitudine. Si iata ca astazi, acum, vorbim de acest raliu la timpul trecut. A devenit, in sensul cel mai onorant cu putinta, istorie !

Eroii principali ai acestei ispravi sunt fara doar si poate organizatorii acestui raliu. Ei merita felicitarile tuturor, de la primul fan de raliuri si pana la ultimul cetatean roman. Ideea e ca Romania a devenit vizibila intr-un sport tehnic complex, dificil, scump, elitist si indragit de locuitorii din Carpati la fel de mult cat il indragesc si italienii, francezii, spaniolii.

La capitolul concurenti, pe buzele tuturor s-a aflat norvegianul Mikkelsen, suedezul Flodin sau francezul Delecour. Jos palaria, profesionisti. Si totusi, romanii nostri Keleti, Porcisteanu, Filip, Cosma, copilotii, echipele lor, toti ceilalti sportivi -pana la ultimul- care au luat startul la acest raliu, sunt pentru noi adevaratii victoriosi. Noi cei de acasa stim ce sacrificii fac romanii ca sa participe la raliuri. Nici un echipaj de-al nostru nu a avut un asemenea sprijin financiar si logistic, comparabil cu al pilotilor straini de top. Poate de-abia de acum incolo sa poata indrazni, acesta fiind pragul psihologic pe care trebuie sa-l treaca orice roman care se simte cu adevarat liber: sa indrazneasca sa se afirme ! De aceea cred ca echipajele romanesti merita felicitari speciale ! Chiar si cele care nu au ajuns la sosire, e deja formidabil -zic eu- sa ai indrazneala, sa ai curajul sa te aliniezi la startul unui asemenea raliu dificil si intr-o companie atat de selecta. Respect, domnilor !

Despre vedetele acestui raliu, adica despre organizatori si concurenti, nu as putea spune mai mult decat s-a spus deja. As vrea insa sa spun cateva cuvinte despre cei care nu s-au aflat in lumina reflectoarelor si care, din cate am constatat, si-au facut datoria. Cred ca merita felicitati toti oficialii si arbitrii acestui raliu. Nu e deloc usor sa gestionezi o astfel de competitie, mai cu seama ca de la acest raliu nu au lipsit provocarile, unele cu totul neobisnuite. Am avut emotii, presiunea a fost mare, dar cum spuneam, totul s-a terminat cu bine. Dl Lecca, presedintele Colegiului Comisarilor Sportivi, a fost realmente incantat de colaborarea cu oficialii si arbitrii FRAS. A glumit spunand ca nu va ezita sa ne lipseasca de unii dintre acestia, imprumutandu-i la nevoie, pentru alte raliuri similare din vest.

Dat fiind ca la Sibiu m-am deplasat pe doua roti, m-am gandit pentru o clipa si la confratii motociclisti din zona. Dar, spre bucuria si linistea tuturor, de data asta se pare ca si-au lasat mobrele in garaj. Insa cele mai mari emotii le-am avut pentru spectatori. Poate ca publicul nu-si da seama, dar a contribuit mult la succesul acestui raliu. Toti musafirii, atat pilotii cat si oficialii straini, au subliniat cat de impresionati au fost de numarul si de comportamentul pasionatilor de raliuri din Romania. Drept ar fi sa spunem ca au contorizat cu siguranta si fetele din Sibiu.... mereu pasionabile de motorsport, asta ca sa glumim putin. La modul foarte serios insa, cel mai mic incident in care sa fi fost implicat vreun spectator ar fi umbrit aceasta competitie. Doamne-fereste de ceva grav, s-ar fi anihilat intregul efort care poate fi numit linistit national, mai cu seama ca pana si Primul Ministru al tarii a sustinut acest eveniment cu tot ce i-a stat in putinta. Se stie bine ca sunt raliuri la care se anuleaza probe speciale din cauza patrunderii spectatorilor in zone nepermise, dar aici, la Sibiu, o lume intreaga a vazut ca spectatorul de raliuri din Romania nu este lipsit de educatie.

In concluzie: Bravo Sibiu, bravo Romania !